Am ramas doar eu cu mine.
Imbibata de multe povesti. Ma caut printre primele frunze de toamna. E ca si cum as vrea o alta viata sau sa mi traiesc viata mai bine, mai intens... tot mai intens. Poate ca gandesc prea mult sau poate nu imi vad optiunile cum trebuie. nu stiu...
Cat de mult uram cuvinetele alea, ce acum le folosesc cu atata usurinta.
Mi e dor sa ma indragostesc, sa mi pierd mintea... sa fiu nebuna de a dreptul, pentru ca e o usoara stare de nebunie ... iubirea.
Toti, o cautam? sau e doar pretextul perfect pentru gandurile murdare?
Nu voi stii asta. Oricum toti ne omoram demonii in felul nostru: unii prin dans, altii bautura sau mai stiu eu ce alte vicii. In fond, vrem doar acelasi lucru... fericirea?!?
In spatele zambetului... e un om trist sau in spatele unei fete triste e doar o stare de oboseala. Nu ne dam arama pe fata! Nu vom stii niciodata cat sau cum simt altii.
Cat de des ai spus cuiva :" hai sa punem cartile pe masa?"
"Ce mai faci ?" raspuns standard: "Bine."Si cat de des ai pus intrebarea : "Esti fericit?"
Uneori vreau sa intreb asta, nu o fac... pentru ca stiu ca ar fi prea mare socul sau as primi un raspuns : "Sunt fericit, dar..."
Mereu exista un "dar..."
Nu luptam pentru ceea ce ne dorim, nu cautam ceea ce ne place si nu incercam sa rezolvam problemele ce ne ies in cale.
Pentru ca mereu ne limitam, punem ganduri/cuvinte pe seama pesoanelor si mereu ne gandim la ce se va intampla dupa.
Dar... daca nu se intampla, si ramai cu intrebarea : Ce ar fi fost...daca?!?