Ieri, nu îmi părea rău de nimic.
Azi, îmi pare rău că respir acelaşi aer ca şi tine.

Unu dintre noi trebuie să plece...

De data asta am fost eu.
Mâine, când mă vezi, te rog, să zbori pe uşă afară.

Save tonight, and fight the break of dawn.
Come tomorrow, tomorrow I'll be gone.

Pizda măsii de şcoală şi de tot ce mă înconjoară ... pana mea de oameni şi de tot ce este viu şi îmi face rău. Trebuia să ascult, să ascult! să nu ies din tiparul făcut în mintea lor, da! a părinţilor!
Poate dacă eram perfectă în ochii lor eram perfectă pentru toti, deşi aş fi fost un robot ce hoinarea prin viaţă.Cu siguranţă nu o simţeam, aşa cum o simt, acum.
Daca i'aş fi ascultat... dacă aş fi ascultat'o pe mama când spunea nu face asta , nu face cealaltă...
Dar nu, Diana e încăpătânată şi face exact ce îi taie capul.
Mereu ceea ce simte şi niciodata ceea ce trebuie.
Ei bine, dacă nu îţi convine aşa, duuuute, mai fă una :)).
Diana e aşa... nebunatică, visătoare şi niciodată nu va face exact ceea ce vrei tu!

. . .


"Aş uita că dimineaţa, sufletul ia formă umană, deci înşelătoare, şi magia se risipeşte... Mi-ar fi teamă că visul s-ar pierde în ceaţa nopţii ce se sfârşeşte..."

I can't get no satisfaction...


Pierdem timp preţios pe toate nimicurile, deşi ştim că am putea valorifica minutele.
Am putea uita de tot ce ne umple viaţa de rutină şi ne-am axa doar pe ce ne place.
Am putea să iubim sau să urâm măcar, ar fi ceva ce ne-ar umple de vitalitate, pentru că toate sâmbetele în care te prefaci că te distrezi sunt defapt pline de rutină şi goliciune sufletească.
Nu poţi să stai, nu ai timp de tine şi nu ai ocazia să faci ce-ţi place, poate că îţi este refuzat.
Asculţi muzică, zâmbeşti la insistenţele zâmbetelor din jur şi te ocupi de ceea ce este necesar şi nu acceptă amânare.

Trânteşti nişte haine pe tine şi o iei la picior prin oraş.
Nu te uiţi înapoi, ci galopezi spre ţinta goală, care speri să îţi umple sufletul de căldură, căci e frig afară.

Dezhidratat de toate aceste nimicuri, te zbaţi să ieşi din rutină, acceptând tot ce e uşor de atins, dar nu uiţi că ai nevoie de ceva ce ai putea avea, luptând.

aşa cum auzi, aşa să mă iei sau pleacă.
oricum viaţa nu ţine cont de diplomaţie.
ori o iei ori îi dai cu picioru’!>:)
[shut up & kiss me!]

L

I

N

I

Ş

T

E

.

e apăsătoare. plouă şi o îngreunează şi mai tare. nu credeam că liniştea e dureroasă, ei bine: ESTE! şi nu din cauza visării mele, a voastră. e din cauza lipsei de sunet. paradoxal, aşa-i? merg cu paşi marunţi spre şcoală şi sunt înconjurată de sunete... maşini, oameni, paşi, zâmbete... muzică. dar sunetul care îmi dă fiori şi mă lasă fără aer, lipseşte. culorile sunt, acum... ca paleta unui pictor ...nedefinite şi infinite. când trec la sentimente, acum? nu le pot descrie... nu mai ştiu dacă e doar dorinţă, dacă e doar zâmbet... sau e dependenţă. să trec peste tăcere, culori şi sentimente. zâmbete! le dăruiesc acum, fără a cere nimic în schimb. pentru că sunt un alt 'eu'. poate că sunt un 'eu' care se dezvoltă. păşesc printre petalele de flori cu alba'mi rochie. sunt vulnerabilă. vulnerabilă să cred, să sper, să iubesc, să plec.

Artemis, 1.iunie.2009

La mulţi aniiiiiiii 2010!!!!

Do you really feel the same
when your cigarette's lying between your lips?
Why do you always need some stars
They just go out to find themselves.

[pentru Pinguina mea în special!]


Îmi aprind ţigara, singură. În ultima vreme îmi tot repet: Asta e ultima!", dar nu pot să mă opresc.E ultimul fum ce îmi rupe mintea'n două, o ultimă ţigară care e defapt, o ultimă clipă."Asta e ultima oară!", ultimă oară când încerc, ultima oară când spre tine zâmbesc şi o ultimă oară când mă gândesc la tine.Eşti ca nicotina, niciodată îndeajuns în sângele ce-mi zburdă prin vene.Nenorocul meu e că s-au scumpit ţigările, aşa cum clipele lângă tine îmi sunt numărate şi plătite în avans. Norocul e că savurez ţigările ca şi clipele ce le petrec cu tine. Chiar dacă îmi fac rău, ca şi tine, de altfel. Mă încântă fumul care se împrăşite aşa cum, tu, te împrăştii prin gândurile mele. Dar ţigara se stinge, rămân din nou singură, la fel cum clipele lângă tine se duc şi rămân doar amintirile.
La naiba! Mă duc să îmi iau un pachet de ţigări şi să mă gândesc la tine.


Artemis 09.Ianuarie.'10
[amu' bucură-te Pingu' :D]

"Odată depăşită măsura, nu mai există limite!"

Stai, nu te îmbraca... hainele îţi sunt aliate, la toate minciunile ce le rosteşti.
Te vreau gol, fără neadevăr!

şi nu mai înţeleg nimic, cum era atunci şi de ce suntem aşa acum.
ne-am depăşit măsura şi am înlăturat limitele.
nu cred că avem nimic sfânt, acum cu siguranţă, nu.
e drept, aveam.dar suntem prea corupţi unul de altul, de plăcerea ce ne-o cauzăm.
hmm... ca să ajungem aiurea, n-am cerut mult.
ne comportăm ca şi cum am fi pe o tablă de şah, unde noi facem regulile şi tot noi le încălcăm.
e o partidă unde nimeni nu pierde şi totuşi o partidă unde contează prezenţa ambelor părţi.

părţi ce se plac şi se displac în acelaşi timp.

poate că ne place să ne vedem asa goi, fără minciuni. fără toţi ei, ce ne înconjoară.

la sfârşit de joc: ne dorim să nu fi fost niciunul acolo, să ştim cum să mascăm tot,
pentru că am jucat prost şi fără să gândim.
dar ne-a plăcut.

iar acum la sfârşit putem să spunem: Şah Mat!