n u m a i ş t i u c â n d s i m t !

(să te simt.)

cred că am crescut... cred, că nu îmi pasă. în toată copilăria mea, visam.
visele trebuie să rămână, vise, uneori. dar m'am chinuit să mă agăţ de ceva ce putea fi frumos, dar nu a fost.
probabil că toate poveştile m'au împins către dezolare, dezamagire ... şi totul era în mintea mea.
când soarele apunea îmi placea. iar când răsărea simţem repulsie.
aş vrea ca incertitudinea să se instaleze din nou, fericita, în mine. să fiu fericită cu puţin.
îmi doresc prea mult odată. şi prea puţin de multe ori.
când nu îl vreau, îl vreau defapt.
când eram copil, stateam pe terasă cu bunicul şi mă uitam cum plouă.
acum, mă bucur de ploaie singură, nimeni nu înţelege ploaia, ca mine...
iar eu nu am mai fost să'l înţeleg pe bunicu' .
nu ştiu să mai înţeleg firele albe.
şi probabil nu mai ştiu să simt tot ce simţem candva.