Ipocrizie sufletească.


Nu ştii că îmi omor timpul degeaba? Degeaba îmi transport sufletul cu mine, când totul e de gheaţă... sunt de gheaţă. Probabil în toată chestia asta există ceva bun: socializarea, buna dispoziţie dar niciodată, niciodată ... nu-mi pune la îndoială sufletul de gheaţă. Am ajuns să simt că ar trebui să simt, că politeţea chiar există, că nu e doar bunătatea care vine din suflet. Cum naiba să simţi că ar trebui să simţi unele lucruri? Poate că am obosit şi a devenit un reflex da' ... pe bune acum... e o perioadă cănd ştii ce simţi, una în care nu ştii ce simţi dar parcă nu îi aşa de rău, adică îţi mai asculţi instinctele şi perioada în care crezi că ar trebui să simţi sau mă rog ... te obligi să simţi. paradoxal? sau stupid?

Next time? There will be no next time!

L

I

N

I

Ş

T

E

.

e apăsătoare. plouă şi o îngreunează şi mai tare. nu credeam că liniştea e dureroasă, ei bine: ESTE! şi nu din cauza visării mele, a voastră. e din cauza lipsei de sunet. paradoxal, aşa-i? merg cu paşi marunţi spre şcoală şi sunt înconjurată de sunete... maşini, oameni, paşi, zâmbete... muzică. dar sunetul care îmi dă fiori şi mă lasă fără aer, lipseşte. culorile sunt, acum... ca paleta unui pictor ...nedefinite şi infinite. când trec la sentimente, acum? nu le pot descrie... nu mai ştiu dacă e doar dorinţă, dacă e doar zâmbet... sau e dependenţă. să trec peste tăcere, culori şi sentimente. zâmbete! le dăruiesc acum, fără a cere nimic în schimb. pentru că sunt un alt 'eu'. poate că sunt un 'eu' care se dezvoltă. păşesc printre petalele de flori cu alba'mi rochie. sunt vulnerabilă. vulnerabilă să cred, să sper, să iubesc, să plec.

Artemis, 1.iunie.2009