postare optimistă!

cât de trist: Nu mai crede în mine, nici în iluzii rupte
din zâmbetul meu!



mintea e în treaba ei. sufletul îşi regenerează ţesutul. eu, sunt bine.
tu? tu, unde te-ai ascuns?
scoate capul din noroi, eu am plecat. n-am să te mai chinui, împroşcându-te!

Am urcat într-o perioadă de vară într-un tren al vieţi.
Necunoscând preţul, m-am aşezat la clasa a II a ca să nu fiu nevoită să plătesc preţul unei dezamăgiri din prima.Aglomeraţia din tren, a amintirilor, m-au făcut să decid să mă mut în vagonul clasei I.
M-a furat peisajul şi mi-am plătit biletul în rate ca dezamăgirea să nu fie atât de costisitoare pentru sufletul meu.
Au trecut ceva ierni şi din bogăţia ce o aveam au ramas doar mărunţisuri, dar nu regret.
Cu toate că a fost stricat vagonul de multe ori, am avut grijă să existe coincidenţele necesare, aşa încât să se repare în timp. Acum presimt că am sa iau o pauză, mărunţişul meu e valoros, pentru mine!
Aşa că dacă nu îmi găsesc un călător care să mă ajute să plătesc biletul, am să cobor.
Excursiile lungi sunt obositore... am să îmi aşez sufletul pe o bancă, într-un parc, să pot să îl îmbogăţesc din nou.
Averea sufletească nu se măsoară în bani, ci în amintiri, zâmbete, lacrimi şi putere.
Sunt la gară, aştept nimic sau rămân în trenul vieţii tale...

Ieri, nu îmi părea rău de nimic.
Azi, îmi pare rău că respir acelaşi aer ca şi tine.

Unu dintre noi trebuie să plece...

De data asta am fost eu.
Mâine, când mă vezi, te rog, să zbori pe uşă afară.

Save tonight, and fight the break of dawn.
Come tomorrow, tomorrow I'll be gone.

La mulţi aniiiiiiii 2010!!!!

Do you really feel the same
when your cigarette's lying between your lips?
Why do you always need some stars
They just go out to find themselves.

[pentru Pinguina mea în special!]


Îmi aprind ţigara, singură. În ultima vreme îmi tot repet: Asta e ultima!", dar nu pot să mă opresc.E ultimul fum ce îmi rupe mintea'n două, o ultimă ţigară care e defapt, o ultimă clipă."Asta e ultima oară!", ultimă oară când încerc, ultima oară când spre tine zâmbesc şi o ultimă oară când mă gândesc la tine.Eşti ca nicotina, niciodată îndeajuns în sângele ce-mi zburdă prin vene.Nenorocul meu e că s-au scumpit ţigările, aşa cum clipele lângă tine îmi sunt numărate şi plătite în avans. Norocul e că savurez ţigările ca şi clipele ce le petrec cu tine. Chiar dacă îmi fac rău, ca şi tine, de altfel. Mă încântă fumul care se împrăşite aşa cum, tu, te împrăştii prin gândurile mele. Dar ţigara se stinge, rămân din nou singură, la fel cum clipele lângă tine se duc şi rămân doar amintirile.
La naiba! Mă duc să îmi iau un pachet de ţigări şi să mă gândesc la tine.


Artemis 09.Ianuarie.'10
[amu' bucură-te Pingu' :D]