L

I

N

I

Ş

T

E

.

e apăsătoare. plouă şi o îngreunează şi mai tare. nu credeam că liniştea e dureroasă, ei bine: ESTE! şi nu din cauza visării mele, a voastră. e din cauza lipsei de sunet. paradoxal, aşa-i? merg cu paşi marunţi spre şcoală şi sunt înconjurată de sunete... maşini, oameni, paşi, zâmbete... muzică. dar sunetul care îmi dă fiori şi mă lasă fără aer, lipseşte. culorile sunt, acum... ca paleta unui pictor ...nedefinite şi infinite. când trec la sentimente, acum? nu le pot descrie... nu mai ştiu dacă e doar dorinţă, dacă e doar zâmbet... sau e dependenţă. să trec peste tăcere, culori şi sentimente. zâmbete! le dăruiesc acum, fără a cere nimic în schimb. pentru că sunt un alt 'eu'. poate că sunt un 'eu' care se dezvoltă. păşesc printre petalele de flori cu alba'mi rochie. sunt vulnerabilă. vulnerabilă să cred, să sper, să iubesc, să plec.

Artemis, 1.iunie.2009

La mulţi aniiiiiiii 2010!!!!

Do you really feel the same
when your cigarette's lying between your lips?
Why do you always need some stars
They just go out to find themselves.

[pentru Pinguina mea în special!]


Îmi aprind ţigara, singură. În ultima vreme îmi tot repet: Asta e ultima!", dar nu pot să mă opresc.E ultimul fum ce îmi rupe mintea'n două, o ultimă ţigară care e defapt, o ultimă clipă."Asta e ultima oară!", ultimă oară când încerc, ultima oară când spre tine zâmbesc şi o ultimă oară când mă gândesc la tine.Eşti ca nicotina, niciodată îndeajuns în sângele ce-mi zburdă prin vene.Nenorocul meu e că s-au scumpit ţigările, aşa cum clipele lângă tine îmi sunt numărate şi plătite în avans. Norocul e că savurez ţigările ca şi clipele ce le petrec cu tine. Chiar dacă îmi fac rău, ca şi tine, de altfel. Mă încântă fumul care se împrăşite aşa cum, tu, te împrăştii prin gândurile mele. Dar ţigara se stinge, rămân din nou singură, la fel cum clipele lângă tine se duc şi rămân doar amintirile.
La naiba! Mă duc să îmi iau un pachet de ţigări şi să mă gândesc la tine.


Artemis 09.Ianuarie.'10
[amu' bucură-te Pingu' :D]

"Odată depăşită măsura, nu mai există limite!"

Stai, nu te îmbraca... hainele îţi sunt aliate, la toate minciunile ce le rosteşti.
Te vreau gol, fără neadevăr!

şi nu mai înţeleg nimic, cum era atunci şi de ce suntem aşa acum.
ne-am depăşit măsura şi am înlăturat limitele.
nu cred că avem nimic sfânt, acum cu siguranţă, nu.
e drept, aveam.dar suntem prea corupţi unul de altul, de plăcerea ce ne-o cauzăm.
hmm... ca să ajungem aiurea, n-am cerut mult.
ne comportăm ca şi cum am fi pe o tablă de şah, unde noi facem regulile şi tot noi le încălcăm.
e o partidă unde nimeni nu pierde şi totuşi o partidă unde contează prezenţa ambelor părţi.

părţi ce se plac şi se displac în acelaşi timp.

poate că ne place să ne vedem asa goi, fără minciuni. fără toţi ei, ce ne înconjoară.

la sfârşit de joc: ne dorim să nu fi fost niciunul acolo, să ştim cum să mascăm tot,
pentru că am jucat prost şi fără să gândim.
dar ne-a plăcut.

iar acum la sfârşit putem să spunem: Şah Mat!

Viciu' fără sfârşit.

N-am gustat încă drogul...

Dar ştiu că sunt dependentă deja.

Eşti tu, cel care îmi curge prin vene?Întrebare retorică...

Mă întorc la mine.

Spitale de dezintoxicare a viselor, a simţurilor?Nu, ştiu că nu există...

Deci, rămân o dependentă.

Da, mi-aş vinde şi sufletul să îţi simt parfumul sau privirea, ce îmi trasează conturul zâmbetului când te întâlneşte.

Artemis 28.12.2009

"iartă-mă dacă te gâdil cu respiraţia sau cu nasul, dar nu mă pot abţine să nu te adulmec unpic"

iarna.
e dură ...m-a lovit cu răceala ei... o simt până în măduva oaselor.
pe langa duritatea ei ... o oarecare nepăsare mi se arată.
căldura sărbătorilor ce or sa vină ...
e ciudat ... nu mai simt spiritul Crăciunului.
m'a îmbolnăvit iarna cu duritatea ei.

azi.

Am obosit...
Să mai sper, să mai cred în voi.
De parcă am lucrat un veac,
Şi-am dat chix.
Mi s-au îngreunat ochii,
De lacrimi.
Am facut febră,
Din cauza amintirilor.
Şi totuşi, zâmbesc...
V-am cântat în versuri
Şi pierd, pierd ... la naiba!
Plec!
Dar totuşi mă uit'napoi...
Sunteţi plini de nevoi.
Acum?Am timp de mine,
Să îmi plâng de milă,
Să mă ridic şi sa-mi îngrijesc degetele...
Arse de atâta "milă"!

eu.

nu am nimic de spus!


"el ştie totul despre mine. şi despre mâinile mele. el ştie pe ce stradă merg şi când ajung acasă. el nu se teme de animale. el nu mă strigă pe nume. eu cresc dincolo de iarbă. când se joacă face piruete iar eu mă îndrăgostesc.el începe acolo unde se termină oraşul."