vineri, 20 august 2010



Ipocrizie sufletească.


Nu ştii că îmi omor timpul degeaba? Degeaba îmi transport sufletul cu mine, când totul e de gheaţă... sunt de gheaţă. Probabil în toată chestia asta există ceva bun: socializarea, buna dispoziţie dar niciodată, niciodată ... nu-mi pune la îndoială sufletul de gheaţă. Am ajuns să simt că ar trebui să simt, că politeţea chiar există, că nu e doar bunătatea care vine din suflet. Cum naiba să simţi că ar trebui să simţi unele lucruri? Poate că am obosit şi a devenit un reflex da' ... pe bune acum... e o perioadă cănd ştii ce simţi, una în care nu ştii ce simţi dar parcă nu îi aşa de rău, adică îţi mai asculţi instinctele şi perioada în care crezi că ar trebui să simţi sau mă rog ... te obligi să simţi. paradoxal? sau stupid?


Next time? There will be no next time!




miercuri, 18 august 2010

prin buze, pentru ureche...

Stai, nu te pierde printre situatii
Sunt lucruri bune sau lucruri proaste,
Putem trece peste ele.

Cand spuneam ca totul este sub control, n-am mintit, micut-o.
Te incurajam, te inveleam cu bine.
Nu am sa stau langa tine, am sa stau in viata ta,

Stiu, e greu, dar tu, tu poti trece peste.
Iubirea nu omoara, micut-o.
Iubirea te umple de vitalitate, dar te poate dezamagi.

Oricum, iubirea e doar o pasa proasta.
O poti intalni oricand, ea nu intreaba,
Doar vine...

O sa iubesti sa auzi minciuni,
Dar micut-o, stiu cum e ...
Am sa fiu acolo.

Atat te rog,
Lasa sa fie ce trebuie sa fie...
Cand arzi de durere, doar apeleaza la mine.

marți, 3 august 2010

n u m a i ş t i u c â n d s i m t !
(să te simt.)
cred că am crescut... cred, că nu îmi pasă. în toată copilăria mea, visam.
visele trebuie să rămână, vise, uneori. dar m'am chinuit să mă agăţ de ceva ce putea fi frumos, dar nu a fost.
probabil că toate poveştile m'au împins către dezolare, dezamagire ... şi totul era în mintea mea.
când soarele apunea îmi placea. iar când răsărea simţem repulsie.
aş vrea ca incertitudinea să se instaleze din nou, fericita, în mine. să fiu fericită cu puţin.
îmi doresc prea mult odată. şi prea puţin de multe ori.
când nu îl vreau, îl vreau defapt.
când eram copil, stateam pe terasă cu bunicul şi mă uitam cum plouă.
acum, mă bucur de ploaie singură, nimeni nu înţelege ploaia, ca mine...
iar eu nu am mai fost să'l înţeleg pe bunicu' .
nu ştiu să mai înţeleg firele albe.
şi probabil nu mai ştiu să simt tot ce simţem candva.

miercuri, 19 mai 2010



...degeaba, tu. tu... erai mort deja....




azi...
degeaba te hranesti cu zambete...
si-ti acoperi pielea cu zdrente
oricum nu simti nimic.
si totul e'nzadar.
degeaba m'apropii, cand vreau sa te salvez
tu, cazi prada lor...
in capcanele cu ace.
la care m'antreaba un strain dibace:
unde'ai fost? sa'l cauti?
raspund: da.. pacat, pacat ...ca TU, erai mort deja.
ti'era moarta inima pe sub plamani.
ti'azvarl cenusa in vid.
tu, nu ai fost...
nu vei fi...
pacat de amintirile vii...






am o singura dorinta: sa te abordez/
o singura groaza: sa te las sa pleci.

marți, 27 aprilie 2010

gândul->privirea->cuvântul->fapta!
Regretul pentru fapta făcută, se uită. Dar regretul pentru ceva ce ai refuzat să faci... niciodată!



Defapt, când faci o greşeală, câştigi experienţă,
iar ţelul de apoi va fi să nu o repeţi.
Când simţi că trebuie să faci ceva,
orice,
indiferent de părerea lor,
fă!
Altfel n-ai să te simţi bine,
o sa te roadă,
apoi o să îţi apară în cale cea mai groaznică întrebare...
"Ce ar fi fost dacă?"
ei, bine ...încearcă!
Luptă-te cu tine şi joaca în beneficiul tău!:D

miercuri, 7 aprilie 2010




Cafea la "doişpe noaptea".
T74, desigur!Vacanţă... totul e chill!
Acum îmi trec prin minte întrebări pe bandă rulantă...
De ce suntem aşa ignoranţi? De ce fumăm să ne ascundem neputinţa? De ce suntem aşa copii? De ce suntem atât de departe şi totuşi atât de aproape de ceea ce ne dorim? Unde s-a pierdut totul? Când am aruncat totul în vânt? De ce am lăsat timpul să treacă? Cum am reuşit să plecăm fără să spunem "La revedere!" ? Unde au plecat toate visele mele? Când am fumat ultima clipă? De ce am fost iresponsabilă? De ce regret, acum? Cum pot fi atât de cerebrală? De ce nu fac ce simt? De ce plec oriunde doar ca că nu fiu unde trebuie? Unde e puterea? De ce mă domină orgoliul? De ce pula mea stau aici fără să fac nimic din mine?

[*** debitările se scriu aşa cum au fost puse pe hârtie. nu cenzurez nimic!sau cel puţin NU de data asta! :)]